Recenzie Maitreyi de Mircea Eliade

Cartea Maitreyi este una dintre cele mai reusite carti ale scriitorului Mircea Eliade unde in prim plan se afla un barbat pe nume Allan ce provine din Europa si merge in India pentru a munci.Aici se intalneste cu unul dintre cei mai instariti oameni din India pe nume Narendra Sen care il primeste pe Allan sa locuiasca cu ei cat timp doreste el.Mircea Eliade - Maitreyi

Treptat Allan se indragosteste de fiica  domnului Sen pe care o chema Maitreyi.Acestia isi dau reciproc lectii de engleza si bengaleza si cu timpul ajung sa aiba o relatie foarte intima ,se saruta ,se imbratiseaza ba chiar fata ,,i se da toata,, lui Allan.In acest timp familia nu stia de relatia dintre ei doi,insa intre timp se afla ,iar baiatul este dat afara din casa ,dar nici macar nu reuseste sa-si ia ramas bun de la  iubita sa.

Allan este nevoit sa doarma la colegul lui pe care il cheama Harold,iar mai apoi merge pe muntele Himalaya si ramane acolo singur .Desi acesta primise foarte multe scrisori de la Maitreyi prin care  ii spunea sa se intalnesca  el nu dorea deoarece tatal ei i-a interzis cu desavarsire sa ia vreo legatura cu familia lui.

Citate:

,,Este adevarat ca spre fata aceasta ma simteam atras.Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pana si pasii ei ”

un juramant al logodnei dintre Allan si Maitreyi:

,,-Ma leg de tine ,pamantule,ca eu voi fi a lui Allan ,si a nimeni altuia.Voi creste din el ca iarba din tine.Si cum astepti tu ploaia asa ii voi astepta eu venirea,si cum iti sunt tie razele asa va fi trupul lui  mie{..}Tu ma auzi ,mama pamant,maica mea .Daca ma simti aproape ,cum te simt eu acum,si cu mana si cu inelul,intareste-ma sa-l iubesc totdeauna ,bucurie necunoascuta lui sa-i aduc,viata de rod si de joc sa-i dau”

Reclame

Gandurii

DE CE?oare cine imi poate raspunde la toate intrebarile pe care le am??eu cred ca nimeni sau poate totusi exista cineva ,cineva care sa-mi rasppunda ,sa ma linsteasca ,sa ma asculte si sa nu ma lase sa fac ceea ce vreau pentru ca nu e bine deloc.Incerc sa-mi pastrez calmul si sa ascult ritmul muzicii incat sa nu ma gandesc la nimic ,dar nu merge in acest mod ,nu pot pur si simplu!gandurile mi se rascoala ,totul e fum,e ceata ,e intuneric,focul desi ar vrea sa sfaraie nu poate ,imi simte nelinistea ,imi simte ecoul inimii ,ma simte si stie ca este ceva ce nu e la locul lui .ma trezesc intr-o lume unde totul se naruie,am nevoie de un umar ,un umar pe care sa plang,oare unde este ?de ce nu a veniit?de ce dureaza atat de mult ?nu mai suport !e groaznic!ma ingrozesc de mine ,simt ceva ce ma va duce intr-un loc necunoscut si strain,delirez?posibil ,omul are nevoie de timp ca sa fie inteles………e bine?e bine oare ?poate  dar nimeni nu-mi spune asta ..totul e pustiu ,singuratate,adormire,frig ,soba e nervoasa pe mine..nu vrea sa se incalzeasca ,macar sa-mi incalzeasca trupul daca psihic ma simt ca la inchisoare,vreau sa fug ,sa raman captiva intr-o lume unde sa nu stie nimeni de mine sau sa alerg in jurul lumii cu camuflaj..mii de ganduri ,mii de vise spulberate?nu nu is vise spulberate ci doar inca neimplinite ,oare vor fi implinite candva?desi e foc simt ca se raceste din ce in ce mai tare ,ma ingheata  odata cu acest gand ,ma descompune in mii de particule nepasatoare,ma ingroapa  in pamantul nisipoos  ,ma iarta si ma face sa rad dar ..pentru putin timp..mainile vanate ma ingrozesc ,cred ca nu mai suporta sa fie deranjate in halul acesta (sa umble pe tastatura)…creierul ar crea sa va transmita ceva dar cineva il opreste !!poate exagerez ..si poate nu ma credeti !ce stiti voi?poate mai mult decat  mine sau poate mai puti ,dar ce mai conteaza..eu ma simt la fel si nimic nu reuseste sa ma linisteasca .e perfid ,e jalnic ,dar eu tot cred ca exista o licurici pe undeva ,trebuie doar sa-l gasesc…orbecai praf si cenusa da nu ma las..e bine imi spun eu !trebuie sa fie ,si datorita articolului ma simt mult mai bine ..va doresc un sfarsit de saptamana asa cum il doriti voi sa fie(:)

Alo ,Centrala?!

 
Nu stiu cine este autorul, dar este atat de frumoasa povestea 
                         incat am zis ca merita sa va rupeti trei minute din viata si sa o cititi…
”  Alo, Centrala ?!

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare.
Numele ei era „Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama
era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul!
Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului  si l-am dus la ureche. „Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra
capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: „Centrala.”.
– „Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
– „Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
– „Nu este nimeni acasa in afara de mine…”- am bolborosit.
– „Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea..
– „Nu ” – i-am raspuns. „M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”
– „Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
– „Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel ” – spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem „Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie
iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat „Alo Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca.
Am intrebat-o, „De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor,
trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? 
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, ” Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sant si
alte lumi in care se poate canta.
Alta data la telefon, „Alo, Centrala!”
„Centrala.” – mi-a raspuns vocea cunoscuta. „Cum se scrie cuvantul fix? ” – am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.

Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea…
„Alo Centrala ” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni …
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea,Alo,Centrala, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane.
Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul
operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:”Alo Centrala!”
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. „Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: „Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? ” … O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, „Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum.”
Am ras, „Deci tu esti, intr-adevar, ” – i-am spus. „Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea.”
„Iar eu ma-ntreb,” – zise ea, „daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. „Cu placere,” – mi-a spus ea. „Intreaba de Sally.”

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la „Informatii” . Am intrebat de Sally.
„Sinteti un prieten?” – m-a intrebat.
„Da, un foarte vechi prieten… Wayne …”
„Imi pare rau sa-ti spun asta,” – mi-a spus ea. „Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani,

pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, „Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?”
„Da.” – i-am raspuns.
„Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta… L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”
Mesajul ei era, „Spune-i ca sint si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer.”
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally . . .
 
 
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. 
A cui viata ai atins-o astazi? „